Ads 468x60px

vineri, 20 noiembrie 2015

Conferința 10 ani Resurse Creștine - 21 Noiembrie 2015

resursecrestine.ro


Conferința 10 ani Resurse Creștine 
21 Noiembrie 2015

Poarta Cerului - Timișoara
Invitați: Excelsis Worship & Ghiță Mocan





               Luna noiembrie va marca 10 ani de la lansarea site-ului Resurse Creștine. Cu această ocazie ne-am gândit să trecem dincolo de ecrane și să ne întâlnim într-o atmosferă de sărbătoare la Biserica Poarta Cerului din Timișoara. Vrem să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 10 ani de slujire și binecuvântare în tot ceea ce înseamnă Resurse Creștine.


Vă cerem ajutorul în următoarele domenii:
- rugăciune: vrem ca data de 7 noiembrie să fie o zi de post și rugăciune pentru conferință. Vă invităm să vă alăturați în rugăciune ca Dumnezeu să-și proslăvească Numele în tot ce se va face.
- participare: chiar dacă sunteți mai departe, ne-am bucura să vă întâlnim și să avem un timp binecuvântat împreună. Dacă aveți nevoie de cazare, sperăm ca cei care locuiesc în Timișoara să vă poată oferi un loc, de aceea vă rugăm să urmăriți pagina de facebook a evenimentului.
- oferire de cazare: dacă puteți oferi un loc de dormit celor care vin de mai departe, vă rugăm să ne anunțați pe pagina de facebook a evenimentului sau prin formularul de contact.
- implicare în organizare: dacă puteți să ne ajutați cu orice în privința organizării, vă rugăm să ne contactați. Nevoile sunt diverse, de la primirea participanților, până la pregătirea gustărilor pentru părtășie.
- implicare în promovare: fie că aveți un blog sau vorbiți cu prietenii, orice informație răspândită despre conferință este binevenită. Puteți prelua bannerele de pe site și informațiile din această știre. 

De asemenea, puteți să vă invitați prietenii folosind pagina de facebook a evenimentului.
- donații: orice sumă este binevenită și ne va ajuta să acoperim cheltuielile conferinței. Detalii despre cum puteți dona găsiți pe această pagină.



duminică, 15 noiembrie 2015

Gând despre actul terorist din Paris




Nenorocire după nenorocire.
-din nou opinii și păreri-



               Și iată că din nou punem un semn de doliu pe paginile online, pe rețelele de socializare, pe mașini, instituții ș.a. Mă bucură din nou faptul că simțim unii cu alții și chiar la nivel mondial se arată compasiune pentru locuitorii Parisului, oraș care a fost terorizat în data de 13 noiembrie. Arme, bombe, zeci de oameni morți, alții răniți, tensiune, disperare, strigăte, sirene, alarme, bălți de sânge...masacru. 
               Chiar dacă nu a trecut bine incidentul din clubul bucureștean Colectiv, vedem cum acum o altă țară plânge cu lacrimi amare morții lor și împreună cu ei plângem și noi, deoarece avem și noi acolo 2 oameni care au decedat. Da, trăim nenorocire după nenorocire. Poate spunem că este una de o amploare mai mare și nu contest acest lucru, însă vreau să vă spun că nenorocirea, mică sau mare, tot nenorocire este. Cum plângeau mamele în București, tot așa plâng și la Paris; multe sau puține...sufletul este tot de mamă. Acum se caută cifre, se caută date exacte, se fac iar statistici, investigații, iar teroriștii sunt gata să atace în alte părți prin multe alte modalități. 
               Am citit faptul că toată lumea s-a focalizat pe Franța, iar în Nigeria a avut loc un atentat mult mai mare. Facebook-ul meu e plin de steagurile Franței peste poza profilului prietenilor mei și se ridică multe întrebări acuzatoare: De ce pentru francezi? Când a fost la Colectiv de ce nu s-au pus? Unde este compasiunea pentru Nigeria? și înțeleg aceste nedumeriri...

               Nu mi-am propus să scriu mult, ci doresc doar esențialul să-l înțelegem cu toții. Atâta timp cât Dumnezeu este de partea poporului român, nimeni nu ne poate face nimic. De aceea doresc să vă provoc să-L căutăm mai mult pe El și să-L cunoaștem atât de mult încât să ne facem una cu puterea învierii Lui. Da, ne putem ruga pentru oamenii care au nevoie de o îmbărbătare, dar putem mulțumi că peste țara noastră încă este pace!
               Războaie? Auzim de ele de mult timp și iată că aceste vești sunt tot mai dese, dar iată că Biblia spune că încă nu va fi sfârșitul. Dacă noi vom cădea acum cum ne vom ține în picioare mai încolo? Vreau ca poporul nostru să înțeleagă faptul că nu mai e mult, dar atât cât mai e trebuie luptat și nu împotriva cărnii și a sângelui.

vineri, 13 noiembrie 2015

Timeia Jianu - Evanghelia vie citiă de fiecare

Timeia Jianu




Timeia Jianu - Evanghelia vie citită de fiecare




               Cu mare regret, dar și cu bucurie scriu aceste rânduri despre aceea care a fost Timeia Jianu; o tânără din orașul meu (Hațeg) care a fost un exemplu de viață dedicată lui Isus Hristos. Mă simt vinovat deoarece scriu doar acum despre ea, însă vreau să vă spun că ea a fost o tânără dedicată lucrării lui Dumnezeu. Sunt prea sărace cuvintele pentru a-i descrie lucrarea, viața, zâmbetul, îmbărbătarea și faptul cum Dumnezeu a lucrat prin ea...
                Timeia Jianu, la vârsta de 10 ani a auzit o veste care a început să-i schimbe viața, atât a ei, cât și a familiei. Vestea aceasta este una foarte des întâlnită în secolul nostru și anume: cancerul. Au urmat tratamente: Timișoara, Cluj și nu numai, nopți nedormite, mâini ridicate în rugăciune. Cancerul osos a ajuns până în faza în care piciorul suferind a necesitat amputarea. Dumnezeu a lucrat într-un chip minunat și prin oameni necunoscuți, tatăl Timeiei a fost ajutat să cumpere o proteză înlocuitoare piciorului care a costat enorm. Într-un timp, a dat semne că-și revine! Biserica se ruga neîncetat pentru ea și nu cerea nimic altceva decât voia Domnului!
                După un timp, a aflat că acest cancer s-a mutat la plămâni. Ea, pentru a respira avea nevoie să fie dusă de familie într-o grădină cu flori pentru a-și umple plămânii cu un aer proaspăt. Nu, nu pot să scriu prin cuvinte toată viața ei, dar ce vreau să vă spun este că ea a ajuns în Ceruri. O experiență minunată a avut înainte de a pleca și Dumnezeu a îngăduit ca să prezinte, prin Timeia, părinților locul unde a ajuns.
În ziua marilor dureri, ea a zâmbit
în fotografiile de final de an școlar
                 Bolnavă fiind, copiii defavorizați din Oltenia și nu numai au fost a doua familie a ei. Cu cancerul în corp cânta într-un așa fel încât lacrimile curgeau pe obraz, fiori treceau prin întreg trupul ascultătorilor și oamenii se pocăiau. În urmă cu ceva timp, Vasile Piți (Toflea) a spus că Timeia este colega lor de slujire din grupul Rugul Aprins.

                Timeia era în pat și mâinile care le-a avut paralizate, în acel moment s-au ridicat și a strigat: Aleluia, Aleluia, Aleluia!! și a rostit un apelativ atât de cunoscut din Scriptură și anume: Tâmplarule! Trezindu-se, a spus că a făcut o mare greșeală, iar tatăl ei i-a spus că ea nu a greșit niciodată, de ce spune asta? Răspunsul Timeiei a fost: Am făcut o greșală că m-am întors înapoi! Voi știți ce frumos este CERUL?



Mai jos, voi lăsa 3 video-uri (2 de la înmormântare) în care este prezentată viața Timeiei scrisă pe hârtie de mâna mamei și un video în care ea slujește împreună cu sora ei, Naomi prin cântare!

Va veni o zi în care ne vom reîntâlni cu cea care a fost Timeia! Știu, știu că este într-un loc mai bun unde aleargă împreună cu Mântuitorul ei, cu Isus Hristos! Acolo îmi doresc să fiu și eu.
Timeia a fost o îmbărbătare pentru cei care nu știau cum să o mai încurajeze. Timeia a șters lacrimile celor în nevoi și nu i-a păsat de boala care o măcina. Timeia a fost un înger pe pământ și în întreaga ei viață a fost o Evanghelie vie!
Timeia...să ne ajute Dumnezeu nouă, celor de pe pământ, să fim vrednici să ne întâlnim cu tine în ceruri! 
Timeia a fost un exemplu și va rămâne un exemplu viu în inimile noastre.

video

video



video



marți, 10 noiembrie 2015

Alex Păduraru - Chemat la o viață nouă (mesaj)


Alex Păduraru - Poarta Cerului


Alex Păduraru - Atitudinea nouă
(Chemat la o viață nouă)


               
               Am luat parte ieri seară la seara de tineret din cadrul Bisericii Penticostale „Poarta Cerului” și faptul că am fost acolo nu a fost deloc un regret. Dumnezeu a fost prezent în acel loc, cântarea a atins fiecare inimă, iar mesajul pe care Dumnezeu ni l-a transmis prin fratele prezbiter Alex Păduraru a fost unul simplu, clar și exact! Acest mesaj doresc să îl împărtășesc cu voi.
 
               În această toamnă învățăm că noi suntem chemați la o viață nouă, nu să o peticim, ci una cu totul nouă, o schimbare radicală. Creștinismul, când a fost inițiat de Domnul Isus și de apostoli, așa a început, ca o mișcare radicală în care oamenii erau chemați să renunțe la tot pentru a-L urma pe Hristos, chiar și la viață pentru mântuirea pe care Domnul o dădea. Bineînțeles că odată cu trecerea timpului, lucrurile au început să se dilueze și să înțelegem viața pe care ne-o dă Domnul ca pe o viață de binecuvântări și atât, ca pe o viață căreia putem să îi mai punem câteva propte. Ori ne-am hotărât anul acesta să spunem că Domnul ne cheamă și vă cheamă, dar ne cheamă pe toți la o viață schimbată în mod radical. Și vedeți că aceasta este în mintea generației noastre, să schimbăm lucrurile.
               Îmi place când văd oameni hotărâți care nu mai vor să fie prostiți, așa trebuie să fim. Și cumva, atitudinea aceasta pornește din inima lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L mulțumește să-L slujim cu 50%: Doamne, e ok 50%? Hai 70... și începem să negociem cu Dumnezeu. Uite Doamne...Îți dăm și ce-ți spunem acum o să Te dea pe spate - 99%. Dumnezeu nu e mulțumit cu atât, ci vrea ca viața noastră în mod radical să fie schimbată și să i-o predăm Lui 100%. Atunci viața noastră se schimbă și primim o viață nouă, dragii mei. 
               Dar, dragii mei, în seara aceasta v-am promis că vom vorbi despre atitudinea nouă deoarece sunt oameni care sunt născuți din nou, care s-ar putea din punct de vedere biblic și teologic să aibe o gândire corectă, să știe ce înseamnă conceptul ispășirii, că Isus a murit pentru el sau pentru ea, să știe că slava va fi in cer, dar să aibe o atitudine nepotrivită. Ați văzut oameni care pozează într-un fel anume, dar se trădează având o atitudine total diferită față de ce au pe față? Domnul Isus spune că la un moment dat au venit doi în biserică să se închine: un fariseu în a cărui atitudine vedeai ceva de genul: Acum pregătește-Te, a venit marele, grandiosul, spectaculosul Tău credincios să se închine Ție, eh, Te simți onorat, Doamne? și pe cealaltă parte, zice Domnul, a venit vameșul, păcătosul care avea o cu totul și cu totul altă atitudine: se proșterne înaintea Domnului în aceeași clădire, în fața Aceluiași Dumnezeu și amândoi erau oameni...amândoi se rugau, amândoi se închinau, dar era diferită atitudinea. Noi vrem să avem o viață nouă, dar contează atitudinea pe care o avem și vă spunem tinerilor, fraților, surorilor Haideți la biserică! și oamenii vin la biserică, dar important nu este venitul la biserică, ci atitudinea pe care o ai în biserică, de aceea înțeleptul spunea: „Păzește-ți piciorul când vii în Casa lui Dumnezeu!”. Nu se referă la ai grijă unde calci c-or fi pus ăștia vreo mină..., ci ai grijă la atitudinea pe care o ai atunci când vii în biserică. 
               Dragii mei, cred că în primă fază v-a venit să râdeți văzând discrepanța dintre melodiile pe care le-ați recunoscut (din videoclipul prezentat). Acestea sunt melodiile pe care noi le cântăm, dar ce-am vrut să vă arăt este atitudinea pe care oamenii o pot avea atunci când vin la biserică, atunci când ei pretind că se închină. O viață nouă nu înseamnă să înveți linia melodică a unei melodii. Trăind o viață nouă, nu înseamnă să înveți niște versuri. Poți să cânți cântările vechi ale lui T. Dorz sau N. Moldoveanu sau poți să cânți cântările traduse, venite de peste ocean, dar nu cu o atitudine pe care tocmai am văzut-o: nu contează versurile, ci să mă înalț pe mine. Fraților, aceasta este o atitudine condamnabilă în fața lui Dumnezeu și putem să alunecăm din viața nouă pe care Dumnezeu ne-o promite și apoi ne-o pretinde având o atitudine greșită. 
...
             Vreau să vă propun câteva atitudini vechi să le discutăm și, repede, trecând prin filtrul Scripturii să vedem care este atitudinea nouă pe care Dumnezeu ne-o propune.
  1.      Atitudinea de superioritate: este o atitudine pe care o moștenim din stilul vechi de viață, care de multe ori ne scapă și o avem și în noua viață pe care Dumnezeu ne-o promite că ne-o va da. Noi nu putem avea o viață nouă în același timp, având atitudinea de superioritate: Cine-i ca mine? Sunt cel mai bun dintre toți. Cânt cel mai bine, sunt cel mai pocăit, mă rog cel mai mult, bine și frumos... Vedem de multe ori aroganță, autosuficiență, împlinire de sine, mândrie și ne așteptăm să avem o viață nouă. Am fost șocat când am auzit că sunt oameni care se mândresc cu smerenia lor. O atitudine nouă, schimbată, opusă superiorității este smerenia. Creștinul adevărat se definește prin atitudinea de smerenie, nu prin prostie, nu prin îngustimea minții, ci prin smerenie. Smerenie nu înseamnă să umbli cocoșat, cu capul plecat, ci înseamnă să știi cine ești, dar să te supui în mod voit înaintea lui Dumnezeu și mai marilor tăi.
  2.      Atitudinea de indiferență/dezinteres: pornește din egoism. Dumnezeu ne-a chemat să avem o atitudine a implicării, o atitudine a pasiunii - asta definește viața nouă, oamenii care sunt preocupați cu darurile pe care Dumnezeu le-a dat. Mulți cântă, mulți slujesc, însă atitudinea este ceea ce face diferența: unii sunt indiferenți, altora nu le pasă, unii sunt preocupați, alții sunt implicați la modul cel mai profund, le pare rău și sunt negrii de supărare atunci când ceilalți oameni nu se închină, când nu-L primesc pe Domnul pentru că sunt implicați la modul cel mai profund gata să-și dea viața petru Domnul și pentru slujire. O viață nouă este definită de o atitudine a implicării. 
  3.      Atitudine erotică/senzuală/lascivă: în vorbe, în îmbrăcăminte, în priviri. Domnul ne cheamă la puritate, la o atitudine în care să arătăm puritate, sfințenie. Trupurile pe care Dumnezeu ni le-a dat sunt parte din Hristos. Dumnezeu ne-a chemat la curăție și se vede omul care are o atitudine păcătoasă. Haideți să nu ducem după noi o atitudine veche, o atitudine a lumii. Cu tristețe trebuie să spun că văd tineri care își permit atâta de mult, iar asta se vede încă de pe contul de Facebook, din felul în care oamenii merg în biserică, în care vorbesc, privesc...
  4.      Ironia, batjocura, glumele proaste. Oamenii vor să fie în centrul atenției măi, lider nu pot să fiu, sfătuitor...nu, măcar clown să fiu. Dumnezeu ne cere să avem o atitudine a seriozității, nu înseamnă să fi întotdeauna încruntat și îmbrăcat în doliu de fiecare dată, nu! (Efeseni 4:29, 5:4) Atitudinea de ironizare o au foarte mulți, bieții de ei, din dorința de a acapara atenția asupra lor, dar dragilor, oamenii din lume, cei care nu-L au pe Hristos știu să facă să se simtă rău cei din jurul lor, să-i jignească, să facă glume pe seama lor. S-ar putea ca amicul tău să zâmbească și el, dar să se ducă acasă și să plângă în cameră după ce ți-ai bătut joc de el. Purtăm după noi atitudinea asta veche și nu avem cum să înaintăm, nu avem cum să primim binecuvântarea lui Dumnezeu ironizându-i pe cei de lângă noi, batjocorindu-i, spunând glume proaste. Nu putem să ironizăm pe cel de lângă noi și după să ne rugăm înaintea Domnului
  5.      Atitudine de agresivitate/ură/mânie: se manifestă prin violență, prin vorbe, prin gesturi prin postură, prin muzică. Ferească Dumnezeu să-l calci pe ăsta pe bombeu, să-i spui că nu a cântat bine sau că nu s-a-mbrăcat cum trebuie. Domnul ne cheamă să avem o atitudine a împăciuirii, a iubirii, a dragostei, o atitudine în care să iertăm. (Coloseni 3:13-14) Cere-ți iertare, iartă, fii omul care caută împăcarea!
  6.      Atitudinea de judecată: este una dintre cele mai înfierate atitudini. Nu trebuie să judecăm rău, fraților, trebuie să judecăm cum trebuie! (Matei 7:1-5; Ioan 7:24) Dacă tu trăiești într-o viață veche nu poți să vii să-l ajuți pe altul. Trebuie să judecăm după dreptate! Domnul nu ne zice să ne anulăm rațiunea, să fim ignoranți, ci ne zice să ne păzim ca nu cumva să avem o atitudine de judecată rea, cruntă, usturătoare, nedreaptă. Totul trebuie trecut prin filtrul rațiunii. Nu ne spune Dumnezeu să luăm totul de-a gata.
  7.      Atitudinea de nemulțumire/cârtire/supărare: față de sine, față de Dumnezeu, față de oameni, conjuncturi etc. (Iuda 1:16) Omul care are o viață nouă trebuie să aibe o atitudine a recunoștiinței, o atitudine în care Îl recunoaște pe Dumnezeu suveran. 
               Vreau să te întreb: Care este atitudinea ta? Ai avut sau ai o atitudine de superioritate? Trebuie să te pocăiești pentru că Domnul te cheamă la o viață nouă. El nu vrea doar să îți ierte păcatele și să te lase așa, El vrea să te schimbe în profunzime! Care este atitudinea care te-mpiedică să-L cunoști mai bine pe Domnul? Una senzuală, a nemulțumirii? Care este atitudinea care te frământă? Eu am enumerat doar șapte...mă rog ca Domnul să schimbe atitudinile noastre. Atitudinea nu se schimbă în urma unei predici, nu în urma unei cântări, ci în urma întâlnirii cu Domnul Isus Hristos. Niciodată nu-ți va schimba atitudinea mândră sărăcia sau boala; nu-ți va schimba atitudinea de neimplicare moartea unor oameni, suferința altora, ci doar întâlnirea cu Dumnezeu. 
               Ai cântat până acum, te-ai rugat... Te-ntreb! Te-ai întânit cu Domnul? Ai văzut slava Lui? Ai văzut gloria Lui? Ai văzut că El vrea să-ți schimbe viața în întregime? Ai văzut că ai încă lucruri vechi în viața ta, că încă bați pasul pe loc și ai văzut că încă ești jos, încă ești în valea plângerilor, omule, lasă-L pe Dumnezeu să-ți vorbească și dacă trebuie să spui Vai de mine! spune-o!



Alex Păduraru 
Prezbiter, Poarta Cerului
09.11.2015 (program tineret PC)

duminică, 8 noiembrie 2015

1000+ afișări


Mulțumiri lui Dumnezeu pentru cele peste 10.000 vizualizări a blogului



          Astăzi, împreună cu voi, am trecut de cifra de 10.000 de afișări pe blogul Părtaș la crucea lui Hristos. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe fiecare și să ajute ca această lucrare să propășească!

O scurtă statistică (08.11.2015):
- din totalul de 10.041 de afisări avem: 6.992 România, 1154 SUA, 339 Germania ș.a.
- după sistemul de operare: 4432 Windows, 3543 Android, 750 Linux, 930 iPhone&iPad ș.a.
- după browserul folosit: 6591 Chrome, 1194 Safari ș.a.
- vizite din peste 30 de țări cu statele lor (referire la USA - 17 state, Canada - 5 state)

          Statistici ar fi mai multe și cifre la fel, însă prin toate acestea doresc să aduc slavă lui Dumnezeu pentru că toate lucrurile sunt cârmuite de mâna Sa.

Rămâneți o binecuvântare în jurul vostru, 
voi toți cei iubiți de Domnul!
Flavius Avramescu

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Gelu Boantă - Colectiv

Gelu Boantă (click)



Răspunsul dat de Domnul Isus după tragedia din Colectiv







               După o săptămnă de la tragedia din Colectiv se bat clopotele, se aprind candele, se protestează în stradă, se fac slujbe, se schimbă puterea, cu alte cuvinte se întamplă lucruri. Bune, rele? Vom vedea. Rumoarea creată în țară m-a condus cu gândul la un pasaj biblic care s-a desfășurat în circumstanțe similare. 
               Căderea turnului Siloamului a provocat mai multe victime. Apoi au apărut reacții sociale și civice. Oamenii au căutat răspunsuri, vinovați, soluții și au dus discuția până la urechile lui Isus. Răspunsul Domnului a fost acesta ,,Sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim?
Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
               
Din răspunsul lui Isus se desprind câteva concluzii:
  • marile tragedii nu ne dau dreptul să judecăm, ci ne motivează să ne corectăm;
  • marile tragedii nu ne conferă statutul de privilegiați sau de sfinți că am scăpat, ci dimpotrivă ne determină la o introspecție mult mai profundă;
  • marile tragedii ar trebui să provoace un sentiment de compasiune corelat cu o dorință de implicare concretă.
               Curios este faptul că Acel care avea puterea judecății S-a ferit într-un astfel de moment să pună etichete, să judece și să condamne. S-a limitat să îi învețe pe cei rămași lecția pocăinței adevarate. Cred că El trebuie să fie punctul nostru de reper în circumstanțele date!

marți, 3 noiembrie 2015

...tragedia din București (apel)





Noaptea semnelor de întrebare


               
               Datorită faptului că am fost întrebat de mai mulți, ori pe internet, ori față în față și deoarece am auzit vorbindu-se peste tot despre acest subiect, am decis să spun câteva lucruri despre această noapte tragică din capitală. Nu am scris mai repede deoarece am asistat la o înmormântare a unei tinere despre care voi scrie în viitorul apropiat.

               Ca de fiecare dată, după orice tragedie care se întâmplă se trezesc oameni să comenteze...unii într-un fel, alții într-altul. Unii poate nici nu au legătură, alții judecă, o parte contrazice altă parte și se uită esența existenței noastre pe pământ. Consider că nu mai avem de făcut nimic pentru cei care au fost acolo, doar să arătăm dragoste frățească, să ne rugăm pentru familiile greu încercate, pentru tinerii care poate vor rămâne desfigurați sau cu semne vizibile, pentru părinții care și-au pierdut copiii (cineva declara că și-a pierdut singurul copil), pentru copiii care și-au pierdut mama ș.a. Am uitat ce este compasiunea, ca popor, ne-am unit să comentăm acest subiect și am auzit/citit diverse afirmații de genul: Cine i-a pus să fie acolo? Ce căutau? Ceea ce au căutat au găsit! și mă întristează foarte mult aceste întrebări retorice.
               Ca și creștini, cred că am uitat că praful de pe picioare nu trebuie scuturat oricând și să întoarcem spatele deoarece am omis să dăm ajutor, să sprijinim și să propovăduim pe Hristos în orice lucru. Știu că voi fi criticat de unii pentru aceste rânduri, însă este timpul trezirii peste România!
               Da, e doliu național! Faptul că am văzut unitate între oameni pentru a dona sânge sau bani, am văzut declarații ale patronilor de cluburi că-și vor închide afacerile, am văzut medici salvatori care în disperarea lor găseau soluții pentru a salva este un lucru uimitor. Mulți stau în fața televizorului sau citesc presa tot mai interesați de câți mai sunt în viață și se așteaptă listele celor decedați. Tot poporul este oprit în loc. Se vorbește, se discută, dar nu vreau să se judece.
               Cineva declara că putea să fie acolo, dar nu a reușit să facă schimb de tură la lucru. O mamă își caută fiul din spital în spital și nu-l găsește. O alta și-l plânge în stradă. Prietenii victimelor vin și aprind lumânări, alții își încurajează prietenii să fie tari că totul va fi bine și că se vor vedea la spital. Șanse de supraviețuire pentru ceilalți? Dumnezeu știe...

               Îmi doresc ca Dumnezeu să întărească familiile greu încercate și cer fierbinte ca fiecare dintre noi, cei care ne numim creștini de orice culoare să ne rugăm Domnului pentru aceștia!
Rămâneți în pace!
               

Adela Magda - tânăra care are inima și viața dedicată lucrării pentru „cei micuți”

Adela Magda



„Africa, vis împlinit!”
-Adela Magda-


   

               În articolele precedente și anume „Să o cunoaștem pe Adela Magda”, ambele părți au descris puțin persoana Adelei, tânăra care are dedicată inima lucrării pentru ”cei micuți”, cum îi numește Biblia pe cei aflați în nevoie. Nu a avut o viață ușoară și de multe ori a fost la un pas să renunțe la un lucru în favoarea altuia, dar nu a făcut niciun lucru fără să-L întrebe pe Dumnezeu înainte, iar astăzi este fiica Regelui care aleargă și dorește să fie o Evanghelie citită de toți oamenii. 

!Dacă nu ai citit articolele inițiale, le poți găsi în linkurile următoare: Partea 1 & Partea 2!

               Înainte de a începe să scriu experiența Adelei din Africa, doresc a vă transmite faptul că nu a fost ușor să ajungă acolo, piedici au fost la tot pasul. Chiar și banii care trebuiau pentru această lucrare i-a primit prin minune, deoarece nu își permitea să meargă, dar când Dumnezeu cheamă un om în lucrare (chiar și la marginea pământului), tot El este Acela care pregătește resursele (de multe ori folosindu-se de alți oameni care au fost binecuvântați).

       Cum a ajuns Africa să fie visul ei?
               După cum știm, ea nu a avut o copilărie extraordinară. Copilăria și-a petrecut-o în Satchinez (TM) și Dumnezeu a îngăduit ca în copilăria ei să nu aibe de multe ori pâine și dacă era, de multe ori era cu mucegai (încercau părinții să îl dea la o parte fără să vadă copiii însă...știm cu toții), dar fiind oameni gospodari, aveau animale în ogradă care le asigurau traiul într-un fel sau altul. 

Am învățat să fiu mult mai mulțumitoare pentru ce am, doar că uneori, când vedeam colegii de la școală, parcă și diavolul mă ataca și mă dorea să fiu nemulțumită, dar am făcut un legământ cu Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu în viața aceasta o sa ne ajuți să ne ridicăm ca și familie și dacă o să ne binecuvintezi, eu Îți promit că toată viața mea o să mă dedic oamenilor săraci!” 


               Și-au vândut casa pentru a-și construi alta în alt sat, fiind ajutați de o familie din America. A fost momentul în care viața a luat o altă întorsătură și Dumnezeu a început să binecuvinteze casa lor.  
Am știut că Africa este chemarea mea!
Noi am învățat în familie ca niciodată să nu ne plângem. Posteam și ne rugam cu întreaga familie și declaram faptul că noi credem că ajutorul va veni. Dumnezeu a rânduit oameni care nu ne cunoșteau și oameni pe care nu i-am cunoscut nici eu în viața mea să ne vină în ajutor deoarece Dumnezeu le-a vorbit să facă acest lucru.
               Adela nu a uitat niciodată de unde a plecat și mereu Dumnezeu îi șoptea să nu uite de trecutul ei, iar prin aceasta, El a pregătit-o ca atunci când va fi mare să o poată folosi în ajutorarea oamenilor săraci...de aici dorința pentru Africa.
               De fiecare dată, Ade și-a recunoscut starea înaintea Domnului și se ruga sincer să-I descopere care este voia Lui în viața ei pentru că știa că Dumnezeu are un plan cu ea și mai mult, nu a uitat de legământul pe care L-a făcut în copilărie. La începutul anului 2012 (a fost anul în care am cunoscut-o pe Adela) Dumnezeu i-a vorbit printr-un vis în toi de noapte în legătură cu Africa. 
Am știut că Africa este chemarea mea!
               În anul 2014, Adela a luat parte la o tabără misionară. După o perioadă în care simțea că Dumnezeu nu îi mai vorbea, în tabără s-a făcut o rugăciune în care s-au rugat unii pentru alții. În noaptea aceea, a avut un al doilea vis în care s-a văzut mergând cu avionul pe un alt continent și ajunsă acolo a început să descarce lăzi și să dea oamenilor săraci de acolo. Visul s-a terminat cu imaginea în care tatăl ei o întreabă în jurul unei mese de seară unde a fost toată ziua, iar ea i-a răspuns că a fost până în Africa. Dimineața a mărturisit colegelor de cameră cum Dumnezeu i-a vorbit.
               La cumpăna dintre ani, la biserică fiecare au făcut o juruință pentru anul 2015, iar Adela a spus că ea dorește să trăiască anul acesta doar prin credință. După aprox. o lună de zile, este sunată de un băiat dintr-un grup creștin să o întrebe dacă dorește să se înscrie pentru Africa. Ade a răspuns afirmativ, chiar dacă nu avea posibilitatea financiară. Nu știu cum o să facă, dar Dumnezeu îmi va da banii pentru Africa. După 2-3 luni mama Adelei este sunată de cineva tot din America și îi transmite acesteia că un înger al Domnului i-a făcut de cunoscut că are nevoie de niște bani. Nici această familie nu avea bani, dar s-au rugat pentru bani și în decursul unei săptămâni, cineva le-a bătut la ușa casei și le-a dat o sumă de bani. 
                După un timp, știa suma exactă care îi trebuia pentru Africa și a început să economisească și ea din puținul ei. Într-o zi, când avea examenul decisiv pentru a trece anul universitar, a intrat pe internet și a primit un mesaj de la un băiat care a misionat într-o altă țară. Acesta, seara, înainte de a adormi, a văzut în fața lui un înger care i-a spus că Adela are nevoie de rugăciune, dar pe care trebuie să o ajute și financiar (Adela nu-l cunoștea personal). A primit exact suma de care avea nevoie.
        
         Africa
               În cele din urmă a ajuns în Africa. 5 zile de călătorie și emoția creștea tot mai mult. Ajunsă în baza Kalahari New Hope, a fost repartizată într-o căsuță și a început activitățile voluntare, activități care le făceau toți voluntarii cu rândul. Pregătea mâncarea pentru copii și după ce îi spăla și îi îmbrăca, Ade și voluntarii mergeau împreună cu ei la școală. Adela a fost învățătoare la clasa 0. 
               Seara, se mergea la alte echipe de voluntariat. Băieții predicau, fetele se ocupau de copii sau făceau grupuri împreună cu femeile vorbind despre Dumnezeu. Joia la ora 16 se mergea pe un deal unde aveau timp de devoțional și de părtășie cu Dumnezeu
În luna în care am fost în Africa, Dumnezeu m-a ajutat să cresc foarte mult spiritual. Acolo e o lume diferită și acolo parcă Dumnezeu mi-a dat o palmă deoarece uneori, acasă, aveam tendința să mă compar cu cei care erau mai înstăriți decât mine. Dumnezeu m-a învățat că nu aceste lucruri sunt importante, ci importantă este comoara pe care o pregătesc pentru ceruri.
                Cu ani în urmă, oamenii de acolo erau vânători. Copiii, dar și ceilalți din Africa au nevoie să li se ofere dragoste. Copiii umblau cu aceleași haine murdare, unii aveau păduchi, alții ciuperci deoarece nu se spălau. Voluntarii din bază făceau copiilor vinerea sau sâmbăta baie. Primeau și lenjerie intimă, însă nu aveau destulă pentru a-i schimba de mai multe ori pe săptămână. Familia care se ocupă de cei de acolo (o familie din Suceava) au văzut la un moment dat că africanii au început să nu mai facă nimic, obișnuindu-se numai să primească. Așadar, familia din Suceava a dat de lucru fiecăruia și îi plătesc pentru munca depusă, iar cu banii primiți lunar cumpără alimente din bază (mălai, alune din care se face ulei). Acolo este o sărăcie cruntă!
               Într-o zi, la ei s-a prezentat un pastor de la câteva sute de km care le-a vorbit seara despre cât de importantă este unitatea în slujirea pe care Dumnezeu a încredințat-o omului. Acest păstor a simțit nevoia să se roage pentru care au ceva probleme. Slujitorul Domnului a venit împreună cu un băiat care atunci când era mic, peste el s-au făcut vrăji și în orice casă intra, se aprindea acoperișul și ardea casa respectivă. Înainte de a fi păstor, acest frate a fost polițist și și-a dat seama de faptul că băiatul este vrăjit. Acum, acest băiat, în urma rugăciunii, a fost eliberat și slujește împreună cu fostul polițist. În momentul în care Adela i-a întâlnit, acest băiat o întreabă câte luni mai stă în Africa, iar Ade i-a răspuns că în curând se va întoarce în țară pentru a-și continua școala, dar nu a spus ce școală face. În timpul rugăciunii, băiatul a avut următorul mesaj: Chiar dacă ești studentă la medicină și ți-ai făcut planuri cu viitorul tău, trebuie să gândești dacă nu cumva Dumnezeu te vrea un doctor misionar. Adela plângea și a fost întărită deoarece nu se știa că ea e studentă la medicină și a rămas tot mai întărită de faptul că Dumnezeu are un plan și va lucra într-un mod minunat.
               În ziua în care trebuia să plece spre România, mașina cu care au mers spre aeroport a făcut pană, fapt care a dus la pierderea zborului spre casă. În ziua următoare era un alt avion care pleca. În momentul în care trebuiau să plece, nu mai erau locuri la Economy Class și a trebuit să cumpere din nou un bilet întreg (700eur), pe care nu și-l permitea. După rugăciune, o fată a îmbărbătat-o și i-a zis că totul se va rezolva. Liderii de grup au avut ceva bani și i-au împrumutat. Adela știa că urmează începerea  facultății și nu putea să le ceară părințiilor acești bani. Știa că este așteptată pentru a da banii și îngăduită o perioadă de timp. Într-o zi este sunată de aceeași familie din America având pe inimă să-i trimită Adelei 700$.
               Adela a trebuit să renunțe la un lucru important, chiar la o persoană înainte de a pleca, dar Dumnezeu i-a promis că va primi pace atunci când va lua această decizie și așa a și fost.
               
Pentru mine cel mai imporant este Dumnezeu. El m-a făcut să înțeleg că trebuie să-L aleg mereu, chiar în favoarea persoanei iubite. Dumnezeu trebuie să fie prioritatea inimii tale.